Înțelegem cerințele de reglementare și sustenabilitate din ce în ce mai stricte cu care vă confruntați în fiecare zi pe măsură ce așteptările evoluează și se schimbă. Ne-am angajat în egală măsură nu doar să vă sprijinim în îndeplinirea acestor cerințe, ci și să ne dezvoltăm viziunea pentru a ajuta oamenii să se bucure de o calitate superioară a vieții, prin furnizarea produse și servicii pe care le apreciază, dar care le permit, în același timp, să consume mai puține resurse, protejând astfel comunitățile în care operăm și mediul înconjurător. De la reducerea emisiilor în unitățile noastre până la îmbunătățirea eficienței energetice a produselor pe care le dezvoltăm, suntem 100% dedicați acestei viziuni. Dacă vă interesează sticla care poate contribui la obținerea unui design sustenabil sau la îmbunătățirea eficienței energetice a proiectelor dumneavoastră, descoperiți produsele, inițiativele, premiile și certificările noastre.
Unul dintre modurile în care economisim energie este prin încorporarea în procesele noastre a sticlei sparte sau respinse.
Unul dintre modurile în care economisim energie, reducând în același timp consumul de resurse naturale este prin încorporarea rebuturilor în procesele noastre. Rebuturile reprezintă sticlă spartă sau refuzată în producție, care este adăugată la materiale noi, încălzită până la aducerea acesteia în stare lichidă și turnată într-o baie de staniu topit pentru obținerea unei panglici perfecte de sticlă, oferind, în același timp, o multitudine de beneficii nu doar pentru afacerea noastră, ci și pentru mediu. Rebuturile de sticlă, care se topesc la o temperatură mult mai scăzută decât nisipul, sunt reciclabile și reduc necesarul general de energie. În medie, pentru fiecare 10% din rebuturile pe care le utilizăm în procesele noastre, necesarul nostru de energie este redus cu până la 3%. Utilizarea rebuturilor permite reducerea emisiilor de CO2, deoarece rebuturile necesită mai puțină energie pentru procesare. Utilizarea rebuturilor reduce dependența noastră de materie primă pură, economisind resurse precum nisip, sodă calcinată și calcar.
Performanța energetică este, încă din etapele incipiente, un criteriu esențial în activitatea noastră de proiectare.
Am dezvoltat o gamă de produse din sticlă cu peliculă cu emisivitate redusă (sau low-E) Guardian ClimaGuard®, dedicate clădirilor rezidențiale, pentru a contribui la menținerea confortului în locuințele din diferite zone geografice și medii, precum și pentru a îndeplini cerințele Energy Star® privind eficiența energetică (numai în America de Nord). Aceste pelicule cu emisivitate redusă ajută la reflectarea luminii infraroșii pentru a menține căldura în interior acolo unde este necesar pe timpul iernii și în exterior pe timpul verii. De la peliculele cu un nivel ridicat de transfer al căldurii pentru locuințele din regiunile nordice reci, până la peliculele cu un transfer redus al căldurii, potrivite pentru locuințele din regiunile sudice cu temperaturi mai ridicate, ferestrele ClimaGuard utilizează cele mai subțiri straturi de oxizi și compuși metalici care mențin căldura sau răcoarea în interiorul locuințelor, garantând confortul, chiar și în cele mai dure medii. Iar pentru clădirile comerciale, produsele noastre din sticlă arhitecturală avansată Guardian SunGuard® utilizează, de asemenea, pelicule cu emisivitate scăzută pentru control solar și performanță energetică superioare în aplicațiile din întreaga lume.
Cu ajutorul Calculatorului nostru de sustenabilitate premiat.
Ca o componentă a Guardian Glass Analytics, am creat un Calculator de sustenabilitate premiat, care evaluează produsele din perspectiva diferitelor standarde pentru clădirile verzi, pentru a ghida clienții potențiali din America de Nord în procesul de selecție a sticlei. Guardian vă oferă Calculatorul de sustenabilitate, pentru a vă ajuta să selectați, să evaluați și să documentați performanța în conformitate cu o serie de sisteme de clasificare. Arhitecții, specialiștii în vitraje, fabricanții și contractanții de astăzi trebuie să îndeplinească cerințele ecologice din ce în ce mai stricte. Acest instrument oferă asistență în procesul de selectare a produselor din sticlă prin documentarea potențialului produselor noastre din sticlă arhitecturală Guardian SunGuard și Interior Glass de a contribui la atingerea cerințelor impuse prin numeroase sisteme ecologice de clasificare. Acesta prezintă modul în care vitrajele Guardian Glass pot ajuta proiectele să obțină certificări de conformitate cu diferite standarde pentru clădiri ecologice, cum ar fi Leadership in Energy and Environmental Design (LEED) (Lideri în sectorul energetic și al proiectării ecologice), Living Building Challenge (Provocarea clădirilor vii) și standardul WELL. De fapt, acest calculator este cel mai recent dintr-o suită de instrumente Guardian Glass Analytics, incluzând Calculatorul nostru de performanță, Calculatorul energetic pentru clădiri, Generatorul BIM și Vizualizatorul Glass, care funcționează împreună pentru a le permite clienților noștri să vizualizeze toate posibilitățile - See what’s possible™.
Noi vă putem ajuta să vă atingeți obiectivele de certificare pentru clădiri ecologice.
Cum găsim modalități mai eficiente din punct de vedere energetic pentru a fabrica produsele apreciate de clienții noștri.
La Guardian Glass, ne-am angajat să ne utilizăm resursele într-un mod mai eficient. Un exemplu include unitatea noastră de sticlă float GulfGuard din Arabia Saudită, unde am depus eforturi concertate pentru a reduce emisiile de carbon printr-o serie de inițiative de scădere a consumului de energie. Prin instalarea comenzilor cu frecvență variabilă pentru a controla viteza ventilatoarelor de răcire de pe liniile noastre de sticlă float și sticlă ornament, am obținut economii anuale de energie de peste 691.000 kWh. Prin înlocuirea tuturor surselor de iluminat de plafon din depozitele noastre cu corpuri de iluminat LED de eficiență ridicată, estimăm economii anuale de aproape 566.000 kWh. De asemenea, lucrăm la instalarea de noi garnituri mecanice pe toate pompele noastre principale de apă de răcire pentru a reduce consumul de energie al motoarelor cu 10% și pentru a obține economii anuale de energie de peste 657.000 kWh.
În 2019, produsele de sticlă arhitecturală Guardian produse în fabricile noastre europene au făcut un mare pas în călătoria noastră către sustenabilitate și au obținut certificarea generală Cradle to Cradle (C2C) Bronze-Level.
În 2019, produsele din sticlă arhitecturală Guardian produse în fabricile noastre din Europa, inclusiv sticla float, sticla float cu peliculă aplicată magnetronic și produsele din sticlă laminată, au făcut un pas important în călătoria noastră către sustenabilitate și au obținut certificarea generală Cradle to Cradle (C2C) Bronze-Level. Certificarea C2C este acordată pe baza realizărilor evaluate în cinci categorii principale, inclusiv siguranța materialelor, reutilizarea materialelor, energia regenerabilă și gestionarea emisiilor de carbon, administrarea apei și echitatea socială. Guardian a atins nivelul Gold în categoria „Reutilizarea materialelor” pentru sticlă float și sticlă cu peliculă, precum și nivelul Silver pentru sticlă laminată conform certificării Cradle to Cradle. Certificarea C2C este un standard de produs recunoscut la nivel global care ajută la evaluarea sustenabilității unui produs. Conform prevederilor C2C Building Charter, arhitecții și designerii pot include sustenabilitatea în planurile lor încă de la început. Un număr din ce în ce mai mare de standarde de sustenabilitate (inclusiv LEED, BREEAM-NL și WELL) au recunoscut Standardul pentru produse certificate C2C ca recomandare pentru selectarea produselor dedicate sustenabilității.
Certificările noastre ISO sunt rezultatul eforturilor depuse în cadrul fabricilor noastre din întreaga lume pentru a ne asigura că operațiunile noastre respectă standardele internaționale și se aliniază la așteptările clienților.
Certificările noastre ISO sunt rezultatul eforturilor depuse în cadrul fabricilor noastre din întreaga lume pentru a ne asigura că operațiunile noastre respectă standardele internaționale și se aliniază la așteptările clienților. Peste jumătate din unitățile noastre de producție Guardian Glass din întreaga lume au fost auditate și certificate conform standardului ISO 14001 (Managementul de mediu), făcând parte din familia de standarde ISO 14000 și reprezentând o cerință pentru numeroși producători din domeniul auto. Respectarea standardului ISO 14001 ne ajută să ne evaluăm progresul din punctul de vedere al impactului asupra mediului, inclusiv reducerea deșeurilor și eficiența resurselor. Guardian are fabrici certificate conform standardelor ISO, inclusiv 50001 (Managementul energiei) și 45001 (Sănătatea & siguranța ocupațională). Toate aceste standarde fac parte din angajamentul nostru pentru responsabilitate și sustenabilitate.
Am dezvoltat și publicat declarații de mediu pentru produs (DMP) specifice unităților noastre de producție a sticlei din Europa, America de Nord și AMEI, pe baza evaluărilor ciclului de viață (LCA) verificate de terți.
La Guardian, am elaborat și publicat declarațiile de mediu pentru produs (DMP) specifice fabricilor noastre de sticlă din Europa, America de Nord și AMEI (Africa, Orientul Mijlociu și India), bazate pe evaluări ale ciclului de viață (LCA) confirmate de către terțe părți. DMP prezintă informații transparente și verificate despre impactul produselor asupra mediului pe durata ciclului lor de viață. DMP-urile companiei Guardian sunt dezvoltate specific regiunii în care este fabricată sticla, deoarece informațiile specifice unității de producție sunt colectate pentru cuantificarea impactului unui produs asupra mediului. Fiecare DMP este revizuită și aprobată de un serviciu de testare și validare terț. Apoi publicăm aceste declarații pentru a sprijini diverse părți interesate, inclusiv arhitecți și proiectanți, oferindu-le clienților noștri informațiile de care au nevoie pentru a obține credite în sistemele de clasificare pentru clădiri ecologice, precum LEED și BREEAM. Compania Guardian Glass este, de asemenea, foarte încântată să prezinte cea mai recentă completare la portofoliul nostru de certificări Product Lens™ pentru produsele noastre din sticlă plană și procesată din regiunea AMEI. Certificarea UL Product Lens™, dezvoltată în parteneriat cu MBDC and Cradle-to-Cradle Product Innovation Institute, este un instrument de transparență de generație următoare care furnizează datele privind pericolele asociate substanțelor în aplicația specifică, utilizând indicatori de expunere de-a lungul celor patru faze din ciclul de viață al produsului.
Sprijinirea proiectelor să obțină premii, inclusiv recunoașteri ecologice, în întreaga lume.
Produsele Guardian Glass au fost utilizate în numeroase clădiri și aplicații premiate din întreaga lume. În Berlin, clădirea de birouri 50Hertz Netzquartier, realizată cu sticlă cu peliculă Guardian SunGuard® SuperNeutral, a fost prima care a primit premiul DGNB Diamant Award pentru design și calitate arhitecturală de excepție, sticla cu peliculă SunGuard selectată oferind atât control solar, cât și izolație termică. În sud-vestul Franţei, o altă bijuterie arhitecturală ce folosește sticla Guardian SunGuard High Durable – turnul Incity din Lyon – a primit premiul Haute Qualite Environnmentale (HQE), ca recunoaștere a calității ridicate de mediu a turnului, sticla cu peliculă SunGuard utilizată în Lyon contribuind la eficiența energetică a clădirii.
Ce este sticla cu peliculă UV Bird1st?
În fiecare an, milioane de păsări migrează către teritorii îndepărtate, traseul lor presupunând adesea traversarea unor localități și orașe. Aceasta poate fi o sarcină dificilă în zonele populate, cu clădiri înalte, deoarece păsările au dificultăți în a distinge reflexiile din realitate și adesea confundă reflexiile copacilor și cerului cu realitatea. Pentru a reduce potențialul de impact al păsărilor migratoare cu clădirile, am dezvoltat o peliculă unică pentru sticla noastră Guardian SunGuard® ca modalitate de integrare a unei soluții de prevenire a acestor coliziuni. Noi o numim sticla cu peliculă UV Bird1st. Aceasta utilizează o peliculă UV cu striații în curs de brevetare, vizibilă pentru păsări, dar aproape imperceptibilă în stare uscată. Pe lângă faptul că eficacitatea produsului a fost testată și confirmată de asociația American Bird Conservancy, el poate ajuta constructorii să obțină puncte LEED Pilot Credit 55 (prevenirea coliziunilor păsărilor).
Produsul Bird1st este fabricat în Statele Unite ale Americii și, prin urmare, este posibil să nu fie disponibil în regiunea dvs.
Deoarece credem că afacerile pot fi o forță pozitivă în societate.
Deoarece credem că afacerile pot fi o forță pozitivă în societate, prin consolidarea comunitățile în care ne desfășurăm activitatea și pe care atât de mulți dintre angajații noștri le numesc acasă, investim în organizații care susțin și îmbunătățesc viețile celorlalți. În regiunea metropolitană din Detroit, am sprijinit programul Youth Entrepreneurs®, un program inițiat de Koch pentru promovarea abilităților antreprenoriale în rândul liceenilor, să își extindă acoperirea pentru a include și școlile locale. De asemenea, angajații Guardian Industries, Guardian Glass și SRG Global și-au unit forțele pentru a lupta împotriva foametei în regiunea metropolitană din Detroit, făcând voluntariat pentru a ajuta fundația Forgotten Harvest să le ofere alimente nevoiașilor. Angajații au contribuit cu alimente, pentru a umple camioanele de colectare Forgotten cu produse proaspete și au ajuns în zonele rurale din Michigan, de unde au preluat mii de kilograme de produse pentru depozitul de alimente al organizației. Membrii echipei au ajutat chiar și la strângerea de fonduri pentru achiziționarea unui camion nou-nouț, care să permită organizației să își continue misiunea.