Axis Centra este un centru de afaceri integrat, situat la Baner, o locație de mare importanță în Pune. Construit de Axis Landmark Pvt. Ltd, centrul oferă birouri modulare și spații comerciale potrivite pentru o gamă largă de necesități de afaceri.
Dispus pe opt etaje, centrul de afaceri a fost atent planificat și proiectat pentru a stimula afacerile în creștere rapidă, nu pentru a reprezenta simple spații de lucru. Dezvoltat având la bază grile scalabile, acest spațiu se bucură de o mare flexibilitate, pentru a se adapta diverselor cerințe de afaceri. Unitățile de retail au o fațadă și o vizibilitate către exterior excelente.
Centra oferă spații de birouri ingenios proiectate, complet finisate și care dispun de servicii complete, ceea ce favorizează un mediu de lucru dinamic. Spațiile de birouri modulare pot fi adaptate pentru a corespunde mai bine necesităților fiecărei afaceri. Pentru a se realiza configurația dorită, două sau mai multe birouri pot fi combinate dacă este nevoie de mai mult spațiu. Indiferent dacă este vorba despre un start-up sau o întreprindere consacrată, o întreprindere mică sau una mare, spațiile de birouri Centra pot oferi soluțiile ideale pentru toate.
Produsele din sticlă Guardian SunGuard®️ au contribuit la crearea unui exterior pentru acest spațiu, exterior care este uimitor și oferă proprietăți de protecție solară excelente.
SunGuard HD Bronze a fost alegerea preferată pentru a crea o culoare exterioară consecventă, plăcută din punct de vedere estetic, combinată cu o vedere foarte naturală și neutră din interior. Pe lângă aceasta, SunGuard HP Silver 40 și Neutral 40 au fost alegerile ideale pentru durabilitate și pentru a combina controlul solar și performanța cu emisivitatea scăzută.
Instrumentele Guardian Glass Analytics și Guardian Performance Calculator au fost componente importante ale succesului acestui proiect. Aceste instrumente online oferă o gamă completă de rapoarte tehnice și analitice care demonstrează avantajele utilizării sticlei de înaltă performanță pentru fațadele clădirilor.
Clădirea dinamică, pentru care s-a folosit sticlă cu protecție solară și eficientă din punct de vedere energetic oferă o gamă largă de facilități, cum ar fi un acoperiș cu zone de agrement, săli de întâlniri și conferințe, zonă de evenimente și alte servicii esențiale pentru afaceri. Fațada netedă din sticlă a clădirii reprezintă în sine o realizare tehnică extraordinară. Fiecare aspect al clădirii Centra reflectă gândirea ingenioasă care a stat la baza sa.